Liderul USR Dan Barna a declarat, luni, după condamnarea lui Liviu Dragnea, că sentința este o dovadă a independenţei magistraţilor.
„Decizia ICCJ reprezintă o dovadă a independenţei magistraţilor şi a faptului că Liviu Dragnea nu a reuşit, în pofida tuturor încercărilor disperate, să îngenuncheze Justiţia din România. Pentru a scăpa de închisoare şi pentru a-şi albi dosarul politic, Liviu Dragnea a apelat la tot felul de tertipuri şi acţiuni profund dăunătoare statului de drept şi democraţiei. Am fost cu toţii martori, în aceşti doi ani şi ceva de guvernare PSD, la grozăviile puse la cale de el şi camarila sa împotriva Justiţiei. Având condamnarea precedentă, în dosarul Referendumului, Liviu Dragnea nu ar fi trebuit oricum să fie în viaţa publică, dar în lipsa unor reglementări clare, precum cea cuprinsă în iniţiativa ‘Fără penali în funcţii publice’”, România a asistat neputincioasă la tot ce a făcut acesta din funcţia de al treilea om în stat. Dar, gata, de acum începem reconstrucţia normalităţii, românii şi-o doresc şi au spus-o răspicat duminică”, a declarat Dan Barna, într-un comunicat.
Potrivit președintelui USR, Dragnea nu a făcut altceva în ultimii 3 ani decât să “ încerce să tergiverseze, dacă nu să blocheze de tot, dosarul”.
„A comandat Guvernului Grindeanu să dea OUG 13, a pus-o pe Viorica Dăncilă să atace la Curtea Constituţională modul de aalcătuire a completurilor de cinci judecători de la ICCJ şi, după ce a văzut că o astfel de strategie este câştigătoare, graţie ajutorului primit de la judecătorii numiţi politic la CCR, i-a ordonat lui Florin Iordache să atace şi completurile de trei judecători. În paralel, în Parlament, i-a pus pe parlamentarii PSD şi ALDE să masacreze legile Justiţiei, să înfiinţeze Secţia specială de intimidare şi şantajare a magistraţilor şi să modifice Codurile penale, inclusiv în sensul reducerii termenelor de prescripţie. România are nevoie în funcţii publice de oameni integri şi bine pregătiţi din punct de vedere profesional, de oameni care să acţioneze cu adevărat în slujba cetăţenilor”, a adăugat liderul USR.
Liviu Dragneaa fost condamnat, luni, de Curtea Supremă la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Decizia a fost luată cu majoritate și este definitivă. În cazul său a fost menținută decizia din primă instanță.
Restul inculpaților din dosar au primitachitări pentru abuz în serviciu, condamnări cu suspendare pentru fals intelectual. Bombonica Prodana a fostachitată definitiv. (DetaliiAICI)