Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a declarat că taxa de solidaritate, despre care a vorbit prima dată luni, ar urma să se aplice nu doar pensiilor speciale, ci tuturor pensiilor mari, peste un anumit plafon.
Luni, el a avansat un plafon de 10.000 de lei, dar a precizat că nu este sigur, iar o decizie definitivă urmează să fie luată.
”Tot ce înseamnă pensii, pentru că trebuie să fie constituțională. Discutăm plafonul și procentul, sunt la pachet”, a precizat Teodorovici, citat de HotNews.
Tot luni, Teodorovici a mai spus că este luată în calcul și o limitare a numărului de bilete de tren acordate gratuit pe an: ”Propunere pentru studenți: limitarea numărului de călătorii gratuite în fiecare an, limitarea la 26 de ani a vârstei până la care se acordă călătoriile și să nu mai primească studenții repetenți sau cu restanțe”.
El a insistat că acestea nu sunt măsuri luate din lipsă de bani, ci ”pentru sustenabilitate financiară”.
RĂZVAN SIMION ARUNCĂ BOMBA ANULUI! DETALII ȘOCANTE DESPRE DANI OȚIL