Restructurarea Transporturilor și a Sănătății, acestea ar trebui să fie principalele ținte ale Guvernului României, conform unei analize a Comisiei Europene. Președintele instituției, Jose Manuel Barroso recomandă folosirea mai eficientă a fondurilor europene pentru îndeplinirea acestor obiective.
Conform evaluării, țara noastră își revine după doi ani de declin economic, datorită producției de excepție din agricultură, dar și a diminuării cheltuielilor publice. Tăierile făcute de guvernele precedente au permis reducerea pierderilor întreprinderilor de stat, achitarea facturilor neplătite și începerea de reforme în acest domeniu.
Comisia Europeană recomandă României să continue politica de austeritate prin reducerea forței de muncă din sectorul public, înghețarea pensiilor dar și creșterea accizelor la țigări și motorină.
Guvernul mai are însă de lucru în domeniul transporturilor și cel sanitar. Executivul este obligat să ia măsuri pentru reducerea tarifelor de infrastructură în domeniul feroviar și să accelereze reforma din sănătate prin introducerea cardului electronic de sănătate, revizuirea legii de coplată și crearea unei liste negre a medicamentelor compensate.
UE mai preconizează o creștere accelerată PIB-ului pentru următorii trei ani dar și o reducere a inflației până în 2015.