Informaţii halucinante ies la iveală la doar o săptămână de la cazul poliţistului pedofil din Craiova, arestat pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o copilă de doar 12 ani, pe care ar fi lăsat-o şi gravidă. O colegă de cameră a minorei povesteşte cum bărbatul o forţa pe fată să se prostitueze pentru el, cu indivizi trecuţi de 40 de ani, de pe urma cărora câştiga bani frumoşi. Mai mult, pentru ca adolescenta să nu se opună, poliţistul o droga, o bătea şi ameninţa cu publicarea pozelor indecente. Colega fetei a fost deja audiată în acest caz, iar dacă lucrurile se confirmă, cercetările în dosarul penal ar putea fi extins spre trafic de minori, informează B1 TV.
Fetei, în vârstă de numai 12 ani, i s-a distrus copilăria de către un om care ar fi trebuit, prin natura meseriei sale, tocmai să o protejeze. Acesta ar fi profitat de ea, într-un mod incalificabil. Fata ar fi fost obligată să fumeze diverse substanţe halucinogene, după care era pur şi simplu dată „la produs”, unor indivizi care l-ar fi plătit pe poliţist.
VIOREL LIS, PRINS ÎN FAPT CU ALTA MAI ÎN VÂRSTĂ! OANA LIS E ÎN STARE DE ȘOC! LA ASTA NU S EAȘTEPTA NIMENI (GALERIE FOTO)
Isprăvile se petreceau într-un atelier de termopane, în care poliţistul stătea în timpul liber. După ce o lua de la şcoală, individul ar fi adus-o de mai multe ori pe copilă în această baracă, unde ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, dar şi cu alţi indivizi, care ulterior îl plăteau pe poliţist.
În camera din spatele atelierului situat pe o stradă pustie, cu porţi imense şi păzit de mai mulţi câini, fata, tratată ca pe un obiect personal al poliţistului, n-a avut nicio scăpare.
”Mi-a povestit că era foarte violent cu ea şi că tot timpul o bătea şi o ameninţa. Ea, chiar de frică ieşea din timpul orelor de curs pentru a se vedea cu el, pentru că era ameninţată tot timpul”, a povestit colega fetei.
Aceasta dă vina pe cei de la Protecția Copilului. Şi asta pentru că, în loc să îi supravegheze pe minorii instuționalizați, îngrijitorii ar fi muşamalizat de fiecare dată situaţia.
”Noi am făcut notă informativă către Protecţia Copilului, aducându-le la cunoştinţă că această fată vine cu persoane dubioase aici. Eu cred că, în primul rând este de vină Protecţia Copilului, deoarece ei au ştiut de acest caz. Fata, când a fost mutată la noi în apartament, ei nu au anunţat pe absolut nimeni ce se întâmplă cu ea”, a mai spus colega fetei.
Aceasta să fie audiată de procurori pentru că se simte în pericol. Copila abuzată a mărturisit şi ea totul în faţa anchetatorilor, care vor decide dacă vor extinde cercetarea în dosarul penal. Poliţistul se află momentan în arest preventiv şi este cercetat pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.