Epidemia de coronavirus s-ar putea răspândi la două treimi din populația globală dacă nu va fi ținută sub control, potrivit principalului epidemiolog al autorității de sănătate publică din Hong Kong, relatează The Guardian.
Avertismentul său vine după ce șeful Organizației Mondiale a Sănătății a spus că noii pacienți infectați cu coronavirus, care nu vizitaseră niciodată China, ar putea reprezenta „vârful aisbergului”.
Prof. Gabriel Leung, liderul autorității sanitare din cadrul Universității Hong Kong, spune că principala problemă este să descoperim ce formă are aisbergul și cât de mare este acesta. Majoritatea experiţilor consideră că fiecare persoană infectată ar putea transmite virusul la încă 2.5 persoane. Astfel, „rata de atac” a virusului se situează între 60 şi 80%.
„O pondere de 60% din populația globală este un număr al naibii de mare”, a spus Leung, în drumul său spre o reuniune a experților la Geneva.
Chiar dacă rata generală a fatalităţilor este foarte scăzută, anume 1%, bilanţul deceselor ar fi în continuare foarte ridicat.
Leung va argumenta la întâlnirea experţilor de la OMS faptul că principala problemă este stabilirea nivelului epidemiei la nivel global, a doua prioritate fiind aflarea dacă măsurile implementate de către autorităţile chineze, pentru a controla răspândirea virusului, au funcţionat. Dacă acestea au avut succes, alte ţări ar trebui să ia în calcul implementarea lor.