Radu Preda (PSD): PNL vrea să își asigure mandatul de 4 ani

Senatorul PSD Radu Preda anunță, luni, în ziua audierii miniștrilor Guvernului Orban II, că alegerile anticipate dorite de liberalu vor aduce austeritate în țara noastră.

“PNL vrea să dea vina pe criza economică când va tăia salarii, va impozita pensii și va opri investițiile locale, așa cum a făcut în 20010-2011! Au început deja în cele 3 luni de guvernare haotică!”, scrie Preda pe Facebook.

Social-democratul este de părere că PNL vrea doar să se asigure că va sta patru ani la putere, dar nu se gândește la binele românilor.

“PNL vrea să se asigure că e deja la putere pentru 4 ani, când va anunța că trebuie să reducă veniturile românilor și să nu pună în aplicare nicio mărire a punctului de pensie sau a salariilor profesorilor și ale celorlalte categorii sociale în 2021 șiîn 2022!”, mai scrie PSD-istul.

Radu Cosmin Preda(n.) este unsenatorromân, ales în 2016 pe listele PSD din județul Dolj. El a ajuns în Parlamentul României din postura de Administrator Public al Municipiului Craiova.

A mai ocupat și funcțiile de Director al DJCCPCN Dolj, RAADPFL Craiova și RAT Craiova.

În perioada 2008-2012 Radu Cosmin Preda a fost consilier județean din partea PSD în cadrul Consiliului Județean Dolj ocupând funcția de secretar al comisiei pentru buget.

Ultima oră
12:37 - Nicușor Dan, despre criza politică: „O să avem luni discuții, conform Constituției”. Care e „întrebarea esențială” pe care o va pune tuturor partidelor la consultări (VIDEO)
12:18 - Eurovision 2026: S-a stabilit ordinea de intrare în finală. Când cântă reprezentanta României și la ce număr poate fi votată
12:09 - Cum justifică Mihail Neamțu (AUR) prezența la învestirea dictatorului din Uganda: „Nu se jenează să invoce numele lui Hristos”
11:53 - Andreea Ibacka a vorbit despre violența în cuplu în plin divorț de Cabral: „Nicio femeie nu merită să trăiască în frică”
11:39 - Lora, dezvăluiri despre căsnicia traumatizantă cu Dan Badea: „Devenise agresiv fizic. Am urlat în pernă”
11:24 - Salariile starurilor de la Cupa Mondială. Jucătorul care câștigă singur mai mult de 200 de milioane
11:09 - Radu Miruță a respins bugetele la CFR Călători și CFR SA și a cerut refacerea lor: „Oficializau pierderi mai mari și datorii mai mari”
10:56 - Românii care vor să călătorească în Olanda, vizați de noi controale. Ce documente sunt obligatorii la graniță
10:47 - Nicușor Dan, la BSDA 2026 alături de fiul său. Președintele a venit cu Antim la standul F-35 și i-a arătat una dintre cele mai spectaculoase aeronave din lume (GALERIE VIDEO)
10:27 - Deputat PSD, surprins cu un al doilea Mercedes de peste 100.000 de euro: „Am rămas cu sensibilitate de când alergi pe holurile întunecate după mine” (VIDEO)