CORONAVIRUS | Șeful ISU Hunedoara, testat pozitiv cu COVID-19

CORONAVIRUS | Șeful ISU Hunedoara, testat pozitiv cu COVID-19

Viorel Demean, șeful ISU Hunedoara, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19, după ce a intrat în contact cu primarul Devei, Florin Oancea, care a fost confirmat cu coronavirus pe 14 martie, potrivit Opinia Timișoarei.

Între timp, atât edilul Devei, cât și fiica acestuia, au fost declarați vindecați de medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timisoara.

Dealtfel, cei doi fac parte din grupul de 47 de pacienți care au părăsit Spitalul Victor Babeș după terminarea perioadei de carantină, dar vor trebui să mai stea în izolare la domiciliu încă 14 zile.

Șeful Inspectoratului pentru Situașii de Urgență Hunedoara va fi internat la Timișoara.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, duminică, faptul că două persoane au murit pe teritoriul României din cauza noului coronavirus: un pacient de 67 de ani, care era internat în Craiova, și unul de 74 de ani, internat în București. Ambii aveau deja grave probleme de sănătate.

Totodată, 66 de noi cazuri de îmbolnăviri au fost confirmate, astfel încât bilanțul total a ajuns la 433.

Dintre acestea, 64 de cazuri au fost recuperate, asta însemnând că oamenii s-au vindecat și au fost externați.Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 și 74 ani.