Clipe de groază la primul concert organizat după pandemie. Scenade la “Verde Stop Arena”, montată în aer liber a luat foc, vineri seara, în timp ce Delia și Macanache făceau spectacol.
Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la reţeaua electricăși a fost stins rapid de un membru alechipei tehnice, cu un stingător, fără să fie nevoie de intervenția pompierilor.
„Am avut şansă cu un băiat de la echipa de tehnic care a ştiut să remedieze problema”, a spus cântăreaţa apropiaţilor, a declarat Delia Matache.
Au intervenit repede si ceilalti membri ai echipei tehnice, care au scos la timp fusta scenei care nu era ignifugata.
![]()
Spectacolul Deliei, „Cum era” are locîntre5 și7 iunie.Spectatorii trebuie să steaorganizați în cercuri de câte maxim patru persoane, iar biletuleste valabil pentru un cerc, nu pentru o singură persoană.
Organizatorii evenimentului au anunțat înainte de concertcă se vor respecta toate măsurile de siguranță, însă nimenin nu se aștepta la un incendiu.
„Asadar pe 5, 6 si 7 iunie incepând cu ora 20:00, Delia își așteaptă fanii in mijlocul naturii, alaturi de invitati si multe surprize placute in primul show al verii. Este o perioadă în care distanțarea socială i-a ținut pe artiști departe de scenă și fanii lor, dar Delia le face acestora o surpriză de proporții! Sunt vremuri atipice și ne place să ne adaptăm”, spune Delia, mărturisind că a simțit permanent lipsa scenei, dorul de muzică și, mai ales, apropierea de public. Evenimentul va fi organizat respectând toate normele impuse de către autorități în această perioadă.”,este menționat pe site-ul iaBilet.ro.
![]()
De la 1 iunie sunt permiseevenimenteleîn aer liber, însă cu respectarea măsurilor de siguranță. Spre exemplu evenimentele nu pot fi organizate decât în aer liber și nu au voie să participe mai mult de 500 de persoane.
Spectacolele și concertele au fost interzise în România pe durata stării de urgență, însă începând cu data de 1 iunie și cu noile măsurile de relaxare impuse, doritorii vor putea participa iar la evenimentele culturale. Este important să amintim însă faptul că organizatorii vor fi obligați să respecte anumite condiții, precum asigurarea distanței între persoane, numărul maxim de participanți nu trebuie să depășească 500 de persoane iar evenimentele vor avea loc în aer liber. Mai mult decât atât, publicul trebuie să poarte măști.Festivalurile mari precum Untold sau Electric Castle au fost amânate pentru 2021.
Luna iunie se încheie cu o serie de trei concerte la Romexpo, „The Concert – Drive-in”, planificate pentru perioada 19 – 21 iunie. Programul a fost organizat pe zile astfel:
19 iunie: Alina Eremia, Antonia, Carla`s Dreams, Roxen
20 iunie: Inna, Irina Rimes, The Motans,
21 iunie: Azteca & IAN, Killa-Fonic, Nane, Oscar.
Concertul va fi unul de tip drive-in, iar biletele puse la vânzare sunt pentru o mașină, nu pentru o singură persoană. În mașină însă nu vor putea fi prezente mai mult de patru persoane, pentru o singură zi. Prețul biletelor este de 99 de lei pentru categoria B și 149 de lei pentru categoria A.