Grecia revine în centrul atenției odată cu îngrijorările instituțiilor financiare internaționale privind posibilitatea de redresare economică, ceea ce reaprinde zvonurile unei posibile ieșiri a țării din zona euro, scire Bloomberg.
O delegație comună a FMI, CE și a Băncii Centrale Europene este așteptată marți la Atena.
Misiunea de evaluare, amânată din iunie pe fondul instabilităţii politice generate de alegerile parlamentare, va avea loc într-o atmosferă tensionată, caracterizată prin neîncrederea că Grecia îşi va respecta angajamentele şi reticenţa guvernelor din zona euro de a suplimenta împrumuturile către ţară.
„Dacă Grecia nu va îndeplini acele condiţii, nu se mai pot face plăţi”, a declarat duminică, pentru postul de radio ARD, vicecancelarul german Philipp Roesler, totodată ministru al Economiei, care s-a arătat „foarte sceptic” că țara ar mai putea evita falimentul.
Grecia a cerut suplimentarea împrumuturilor şi amânarea ţintelor fiscale din acord, pentru a putea atinge obiectivul pe termen lung convenit cu creditorii externi, de a reduce datoria de stat la sub 120% din PIB până în 2020.