Aproape 30 de tone de azotat de amoniu, depozitate necorespunzător în portul Brăila

Aproape 30 de tone de azotat de amoniu, depozitate necorespunzător în portul Brăila
Foto: Pixabay.com

Descoperire șocantă făcută de polițiști într-un depozit din zona portului Brăila. Nu mai puțin de 29 de tone de azotat de amoniu erau păstrate necorespunzător într-un depozit.

Descoperirea a fost făcută pe 13 august în timpul unei verificări la depozitul unei societăţi comerciale situat în incinta zonei portuare. Pentru neregulile constatate a fost întocmit dosar de cercetare penală, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Cele 29 de tone azotat de amoniu erau depozitate în aer liber, în condiţii necorespunzătoare, ambalate în 58 de saci, de 500 de kilograme fiecare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării”, respectiv, „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor, numai ambalate şi în locuri protejate”.

Tone de azotat de amoniu, depozitate în condiții improprii

Amintim faptul că polițiștii au găsit 35 de tone de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii, și în sediul unei firme din județul Galați.

Administratorul societății este cercetat pentru trafic de produse și substanțe toxice. “La data de 7 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Galați au efectuat un control la punctul de lucru, din localitatea Vlădești, al unei societăți comerciale.

Aici, într-o magazie, au fost descoperite 2 kg. de insecticid, produs clasificat „foarte toxic”, deținută ilegal și 73 litri de produse de protecția plantelor, expirate, față de care administratorul societății nu luase măsura neutralizării printr-o firmă autorizată.

La același control, polițiștii au găsit 35.000 kg. de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii”.

Peste 25.000 de tone de azotat de amoniu în Portul Constanța

Potrivit administrației Portului Constanțasunt stocate 25.952 toneazotatde amoniu în portul de la malul Mării Negreastfel:

4.908 tone deazotatde amoniu sunt depozitate în magazii certificate la Schenker (Constanța Sud), urmând sa plece în următoarele 2 săptămâni în tranzit în Ungaria;

17.521 tone deazotatde amoniu sunt depozitate în magazii certificate la Chimpex (în zona de nord a portului Constanța);

3.523 tone deazotatde amoniu sunt depozitate la Midia Internațional (în zona Midia a portului Constanța).