Dacia a deschis precomenzile online pentru primul model electric al constructorului, Spring, sâmbătă, 20 martie, însă sistemul s-a blocat încă din prima zi. În primele patru ore fuseseră înregistrate peste 1.500 de precomenzi pe site-ul companiei, potrivit Economica.
Primele informații arată că problema ar fi apărut din cauza numărului mare de potențiali clienți care au încercat să parcurgă configuratorul și să plaseze comanda. În jurul orei 14, pe site s-ar fi aflat simultan peste 6.000 de persoane.
Varianta pentru desktop nu returna niciun răspuns la apăsarea butonului „Plasează precomanda”. În schimb, versiunea pentru mobil afișa mesajul „Unele trăsături ar putea să nu funcționeze”. La ora 17, site-ul Dacia încă nu permitea plasarea de precomenzi.
„Interesul major din partea publicului din România pentru primul model electric Dacia a dus la blocarea temporară a platformei online. La ora 14, în momentul deschiderii platformei, erau conectați simultan peste 6.000 de utilizatori. Numărul acestora a urcat la 24.000 înaintea orei 19.00. În primele patru ore au fost înregistrate peste 1.500 de precomenzi”, au declarat reprezentanții Dacia, pentru Economica.net.
Compania anunțase anterior că, începând din 20 martie, deschide precomenzile online pentru versiunea „Comfort Plus” a primului său model electric, Dacia Spring, la un preț de 18.100 de euro.
Automobilul este dotat cu un motor electric de 33 kW, cu 45 CP, și cu o baterie de 26,8 kWh, care poate fi alimentată atât la o priză casnică de 220 V, cât și la un Wall Box sau o stație DC.
Totodată, Dacia că precomenzile pentru versiunea de echipare „Comfort”, care va fi disponibilă la prețul de 16.800 de euro (TVA inclus), vor fi deschise ulterior.
La nivel standard, Dacia Spring are limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electric al forței de frânare, șase airbag-uri, apel de urgență, aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență.