Curtea de Apel Bucureşti menţine interdicţia de a părăsi România dată lui Sorin Blejnar, după ce instanţa a respins, miercuri, contestaţia fostului şef al ANAF faţă de măsura preventivă luată de Direcţia Naţională Anticorupţie, informează Mediafax.
Procurorii DNA au decis, în urmă cu o săptămână, prelungirea cu 30 de zile a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dispusă în cazul fostului şef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, şi în cel al fostului şef al Vămilor, Viorel Comăniţă.
Sorin Blejnar este acuzat de complicitate într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere, alături de fostul său șef de cabinet, Codruț Marta. Prejudiciul în acest dosar este de peste 15 milioane de euro.
În acest caz mai sunt cercetaţi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa Dan Secăreanu, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta, soţii Radu şi Dana Nemeş, Mihai Gulea, Ştefan Puşcaşu şi Ovidiu Ioan Moldovan.
DNA a instituit sechestru asiguratoriu asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând fostului şef al ANAF Sorin Blejnar, fostului său şef de cabinet Codruţ Marta (dat dispărut-n.r.) şi fostului director al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă.
Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 – iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş ar fi constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.