Ion Cristoiu: USL ține explozia crizei sub preș! După alegeri vom fi mai rău decât e Franța acum!

Ion Cristoiu: USL ține explozia crizei sub preș! După alegeri vom fi mai rău decât e Franța acum!

Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat joi seară la emisiunea „Ultimul cuvânt” de pe B1 TV despre nehotărârea primarului Capitalei Sorin Oprescu în legătură cu subvențiile la căldură pentru bucureșteni.

După ce a anunţat că preţul la gigacalorie va creşte în această iarnă, primarul a revenit cu declaraţii asupra subiectului şi a dat asigurări că va da în continuare subvenţia.

Acest du-te vino cu prețul gigacaloriei, este, în opinia jurnalistului Ion Cristoiu, un mare balon de săpun, natural în această perioadă de dinainte de alegeri.

„Oprescu e cu sacii în căruță, Ponta e pe lângă căruță. Normal că Ponta i-a atras atenția că din vina lui pot pierde alegerile și l-a convins să acorde subvențiile. Oprescu trebuie să se supună acestor mișcări populiste, măsurile lui de acum au efect electoral pentru USL. ” a spus Ion Cristoiu.

Jurnalistul spune că până pe 9 decembrie nimeni nu va avea curajul să spună că nu sunt bani, însă greul va începe abia după alegeri.

„Practic, USL ține toată explozia sub preș, în campania electorală. Nu ia nicio măsură de austeritate, restructurări, dau bani la toate lumea. Dar după ce vor va câștiga alegerile cu 60% sau cât spun ei, va fi o explozie a crizei. Vom fi mai rău decât e Franța acum” a declarat Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu, despre prețul gigacaloriei

Embed: