Șerban Pop a fost înlocuit cu Gelu Ștefan Diaconu de la șefia Agenției Națională de Administrare Fiscală, susțin surse guvernamentale citate de postul B1 TV.
Decizia ar fi avut loc în urma unei discuții purtate, marți, de premierul Victor Ponta cu ministrul Economiei Daniel Chițoiu.
Premierul a menţionat, totodată, că se face o restructurare a instituţiei, inclusiv prin crearea unei direcţii antifraudă, în fruntea căreia ar vrea să fie un magistrat.
Gelu Ștefan Diaconu este cunoscut o persoană apropiată a ministrului Transporturilor Relu Fenechiu.
Gelu Ştefan Diaconu a fost urmărit penal pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Diaconu este urmărit penal din 2011 pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, fiind acuzat că în 1996, în calitate de director al Bankcoop Neamţ, ar fi falsificat un contract de credit, Parchetul ICCJ analizând în prezent posibilitatea preluării dosarului.