Cea mai mare despăgubire plătită pentru un accident produs în România a fost de 885.000 de euro şi a fost plătită de compania de asigurări Astra, informează Ziarul Financiar.
Compania a plătit şi cea mai mare despăgubire în contul unei poliţe RCA din 2013, de circa 2 milioane de euro, în cazul unui accident de circulaţie produs în Italia, soldat cu 2 victime şi 5 răniţi.
Volumul plăţilor pentru vătămări corporale este încă foarte mic faţă de sumele raportate pe pieţele mature din Europa de Vest, deşi ritmul de creştere a accelerat în ultimiii ani, afirmă conducerea companiei de asigurări.
„Orice cerere de despăgubire pentru vătămări corporale se măsoară în sute de mii sau milioane de euro. Pretenţiile sunt exagerate şi sunt destul de multe cazuri care ajung în instanţă“, a declarat Alin Bucşa, preşedintele directoratului Astra.