Tarifele operatorilor de telefonie mobilă au intrat în atenția Consiliului Concurenței, relatează B1 TV.
Astfel sunt verificate diferențele mari dintre tariful în rețea și cel în afara rețelei.
”Verificarea e începută de mai mult timp. Suntem aproape de a ajunge la o soluție. Ne uităm la diferențele care ni se par nejustificate. Ne uităm la diferențele care ni se par nejustificate între tarifele pe care le percepe o companie de telefonie mobilă pentru tarifele din interiorul rețelei ei versus convorbirile care se termină când comunici cu o persoană din altă rețea. Cerem operatorilor să elimine discriminările dintre tariful în afara rețelei și cel din rețea”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului.
”Agenția de Reglementare, ne așteptăm ca în următoarele luni să vină cu un calcul care să stabilească un nivel maxim al acestor tarife. Ceea ce în e în concordanță cu abordarea la nivelul Uniunii Europene”, a specificat Chirițoiu.