Fost procuror DIICOT, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă

Fost procuror DIICOT, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă

Eugen Moisescu, fost procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Iaşi, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci al instanţei supreme, transmite Mediafax.

În acelaşi dosar, avocaţii Alexandru Bernic şi Constantin Năstase, ambii de la Baroul Iaşi, au fost condamnaţi tot la doi ani cu suspendare.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în 10 februarie 2010, Bernic şi Moisescu ar fi primit 1.000 de euro de la Gheorghe Catargiu, promiţându-i că vor interveni astfel încât să fie ridicată măsura indisponibilizării dispuse în cazul unei maşini BMW 520. Banii i-au fost daţi avocatului Bernic, care i-a împărţit în mod egal cu procurorul Moisescu, potrivit procurorilor DNA.

Alin-Eugen Curcă a fost acuzat de anchetatori că a sprijinit demersurile avocatului Bernic de a primi cei 1.000 de euro de la Gheorghe Catargiu, el mediind discuţiile dintre cei doi. Ulterior, pentru că măsura indisponibilizării autoturismului în cauză nu a fost ridicată conform înţelegerii, Curcă a făcut presiuni repetate asupra avocatului Bernic şi a procurorului Moisescu, pentru ca aceştia să îi restituie lui Catargiu cei 1.000 de euro.