Românul Constantin Crețan, autorul unei cărți care a lansat o teorie revoluționară, potrivit căreia omul de Cro-Magnon a fost mai inteligent decât omul modern, a comentat acum pe blogul personal situația dezastruoasă de la examenul de bacalaureat.
“Au promovat bacalaureatul doar 44,47 dintre candidați. Toți candidații vor avea însă drept de vot la alegerile următoare. Nu stau prea bine cu știința, dar își vor putea exprima voința. Cei care n-au reușit să ia bac-ul vor avea mai multe voturi decît cei care au promovat.
Un studiu internațional recent a găsit că numai 51% dintre români știu că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui. Promovabilitatea de la bacalaureatul din anii trecuți, de 75-80%, sugera faptul că pot lua diploma și jumătate dintre adepții… teoriei geocentrice”, scrie Crețan.
“Rezultatele reale ale democrației românești sînt aceleași cu cele de la acest prim bacalaureat netrucat. Ca și bacalaureatul, democrația a fost mult timp trucată. Ca și în cazul bacalaureatelor, unii au profitat și profită de pe urma trucajelor. Dar România, în ansamblul ei, a avut și are doar de pierdut. A devenit deja o țară, la multe capitole, sub nivelul unor țări africane”, mai notează Crețan.
Detalii pe blogul constantincretan.wordpress.com.