Fostul președinte al ASF Dan Radu Rușanu, omul de afaceri Ilie Carabulea și Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, vor fi judecați în stare de arest în Dosarul „Carpatica”.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, vineri, contestaţiile formulate de Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac, după ce o decizie similară a fost dispusă şi de completul de la Curtea de Apel Bucureşti.
Decizia instanţei supreme este definitivă, astfel Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac rămânâ în continuare în arest. De aici, cei trei vor fi duși la instanță, când va fi judecat dosarul „Carpatica”.
În 25 aprilie, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a menţinut măsura arestării preventive luate în cazul lui Ilie Carabulea Ilie, Marian Mîrzac şi Dan Radu Ruşanu, precizând că aceasta este legală și temeinică, conform Mediafax.
Totodată, judecătorii au respins ca nefondate cererile celor trei de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Decizia a fost contestată de cei trei la instanţa supremă.
În dosarul „Carpatica”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, în stare de arest, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.