Premierul Victor Ponta susţine că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, plăteşte taxe mai mari la stat pentru că firma la care este acţionar are profit mai mare, aşa cum au toate companiile din România.
„Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nicio altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi. Ceea ce spunea domnul Isărescu, şi-i mulţumesc pentru sprijin, este faptul că trebuie să ne batem pentru cele două măsuri importante şi anume scutirea de impozit a profitului reinvestit şi aceasta este deja adoptată, intră în vigoare de la 1 iulie şi cealaltă este reducerea contribuţiei la asigurări sociale cu cinci puncte procentuale”, a afirmat Victor Ponta, la Giurgiu, potrivit Mediafax.
Ponta a mai spus că ideea potrivit căreia persoanele fizice autorizate ar urma să plătească CAS este „o poveste care apare o dată pe an” şi că documentul transmis către FMI şi care face referire la acest lucru este „scrisoarea către FMI de acum un an, care stabileşte o strategie pentru 2017, pentru integrarea în euro”.
Mugur Isărescu a simţit pe propria piele povara impozitelor mari.
„Într-un trimestru am plătit trei miliarde de lei vechi către stat. Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului”, a spus Isărescu, care este și acționarul unei companii ce produce vin.