Magistraţii au decis în cazul Voiculescu. Apărătorii omului de afaceri vor veni din nou în faţa instanţei pe 10 iunie pentru a-şi susţine excepţiile din dosarul ICA. Tot atunci va fi citat la instanţă şi Dan Voiculescu.
Decizia vine în contextul în care în complet a intrat un nou judecător după arestarea preventivă a lui Stan Mustaţă. Cea care i-a luat locul în completul de judecată este fosta președintă a Tribunalului Teleorman, Luminița Criștiu.
Dan Voiculescu a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare cu executare. La ultimul termen, dosarul a fost amânat pentru că judecătorul Stan Mustață, care conducea completul a fost arestat preventiv într-un dosar de corupţie judiciară.
În acest dosar, Dan Voiculescu este acuzat de fraudarea privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, o fraudă evaluată de procurori la 60 milioane euro. Până acum Voiculescu a reuşit să obţină amânare după amânare, folosind diverse tactici avocăţeşti.