O cisternă s-a ciocnit cu două autoturisme pe DN 1, luni după-amiază, în dreptul localității Fântânele, circulația fiind restricționată pe tronsonul Ploiești – Buzău.
Accidentul a avut loc după ce șoferul cisternei nu a observat la timp un autoturism oprit la o intersecție și a tras de volan pentru a evita impactul, ciocnindu-se pe contrasens cu două mașini, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Georgian Drăgan.
În urma impactului, şoferul unuia dintre autoturisme a rămas încarcerat, echipajele de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova intervenind pentru scoaterea acestuia dintre fiarele maşinii, scrie Mediafax. Traficul rutier pe DN 1 B nu este blocat, însă de desfăşoară cu restricţii în zona accidentului.