Tribunalul București: Nicușor Constantinescu va fi arestat deoarece nu a respectat controlul judiciar

Tribunalul București: Nicușor Constantinescu va fi arestat deoarece nu a respectat controlul judiciar

Tribunalul București a admis, luni, propunerea procurorilor DNA de arestare a președintelui CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, după ce procurorii anticorupție au demonstrat că acesta nu și-a respectat controlul judiciar.

Nicușor Constantinescu trebuia să se întoarcă din Statele Unite ale Americii pe data de 5 iunie, însă baronul de Constanța se află în continuare în America și în prezent, pe 23 iunie, acolo unde este tratat după operația suferită pentru cancerul la prostată.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Totuși, până la recurs, Nicușor Constantinescu ar trebui să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Avocații baronului constănțean spun însă că dacă acesta va fi scos din spital în prezent, Constantinescu riscă să își chiar piardă viața.

Președintele Consiliului Judeațan Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată, de către procurorii DNA, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.