Traian Băsescu i-a mulțumit lui Pöttering că a pledat pentru integrarea europeană a statelor foste comuniste

Traian Băsescu i-a mulțumit lui Pöttering că a pledat pentru integrarea europeană a statelor foste comuniste
Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit, miercuri, fostului preşedinte al Parlamentului European Hans-Gert Pöttering pentru faptul că a fost printre politicienii care au pledat, după revoluţiile din 1989, pentru integrarea europeană a statelor foste comuniste, relatează Mediafax.

Șeful statului i-a înmânat lui Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European (2007 – 2009) și preşedinte al Fundaţiei ”Konrad Adenauer”, Ordinul Naţional ”Steaua României” – în grad de Mare Ofiţer, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu i s-a adresat lui Hans-Gert Pöttering cu sintagma ”dragă prietene”, precizând că în ultimii zece ani a avut un parteneriat cu acesta, atât în calitate de preşedinte al Parlamentului European, cât şi în calitate de reprezentant proeminent al Germaniei în Uniunea Europeană.

”Am avut ocazia să vă cunosc şi să ştiu multe lucruri despre activitatea de 35 de ani pe care aţi desfăşurat-o în Parlamentul European. De aceea, consider că înmânarea unei înalte decoraţii a statului român dumneavoastră personal este o onoare şi pentru mine şi pentru poporul român”, a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a apreciat că Hans-Gert Pöttering este ”unul dintre politicienii extrem de importanţi, care după revoluţiile din 1989 din spaţiul comunist a promovat ideea integrării acestor ţări în Uniunea Europeană”.

”La vremea la care dumneavoastră susţineaţi ideea integrării fostelor state comuniste, puţini erau optimişti, dar iată că ideile mari pentru Europa rezistă şi se materializează, iar pentru ceea ce aţi făcut pentru Uniunea Europeană, pentru România, eu țin să vă mulţumesc”, a mai afirmat preşedintele României.

Pe data de 19 mai, președintele a semnat decretul de decorare a lui Hans-Gert Pöttering. Acesta a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” – în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, dezvoltarea şi realizarea construcţiei europene, pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în Uniunea Europeană.

Decorarea a fost făcută la propunerea fostului consilier prezidenţial Cristian Diaconescu.