Traian Băsescu: Ponta gândește ca și Voiculescu. Obiectul său major este să câștige Președinția pentru a controla justiția

Traian Băsescu: Ponta gândește ca și Voiculescu. Obiectul său major este să câștige Președinția pentru a controla justiția

Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Școala de Vară a tineretului PMP, de la Mamaia, că Victor Ponta gândește ca și Dan Voiculescu, premierul având drept obiectiv major „câștigarea Președinției pentru a putea pune sub control justiția”.

Președintele a făcut aceste afirmații în timp ce vorbea despre gestul lui Radu Mazăre de a înjura procurorii la Reuniunea PSD Constanța de vineri.

„Radu Mazăre atâta minte are și nu te poți aștepta la altceva de la el. Mai rău este că o masă de oameni aplaudă în fața lui în loc să se ridice să-l dea afară. Este o caracteristică a PSD-ului, dar și a activului lor: ura împotriva statului, a justiției, a legii. Ei vor să facă legea pentru ei și neamurile lor, prietenii lor, dar nu pentru țară. Ăsta este și obiectivul major al lui Ponta, câștigarea Președinției pentru a putea pune sub control justiția”, a declarat președintele.

În opinia sa, „nu e nici o deosebire între modul în care gândește Victor Ponta și Dan Voiculescu, Ponta și celebrul senator Voicu, care trafica sentințe”.

„Ponta e un om făcut din minciună, dacă asta vă pregătiți să avem președinte, este o mare eroare”, a mai spus Traian Băsescu.

Băsescu: Nu e nicio diferență între gândirea lui Ponta și a lui Voiculescu