UPDATE 18.30 Turistul căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie de pe traseul Jepii Mari din Masivul Bucegi, a fost condus în siguranță până în stațiunea Bușteni de către salvamontiști. Bărbatul a reuși să iasă singur din râpă înainte ca salvamontiștii să ajungă la el, informează Mediafax.
Turistul era însoțit de alte două persoane, nu era echipat corespunzător pentru munte.
”Norocul său a fost că a alunecat înainte de a ajunge în partea mai grea a traseului. Plecaseră (n.r. – turiștii) spre Piatra Arsă și au avut noroc că au alunecat în prima parte a traseului pentru că sus pe munte condițiile sunt foarte grele”, a declarat șeful Salvamont Bușteni.
Salvamontiștii din Bușteni intervin, sâmbătă după-amiază, pentru recuperarea unui turist care a căzut într-o prăpastie pe traseul Jepii Mari din Masivul Bucegi, informează Mediafax.
Cei doi turiști, tată și fiu, au urcat pe munte, iar la un moment dat unul dintre ei a alunecat în prăpastie, potrivit șefului Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc. Bărbații au sunat apoi la dispeceratul Salvamont, solicitând ajutor.
După primirea apelului nu s-a mai putut lua legătura cu ei, astfel că salvatorii montani nu au date despre starea bărbatului căzut în râpă.