Ialomița: Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un autobuz

Ialomița: Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un autobuz

Două persoane au murit, duminică, în urma unui accident produs pe DN 3B, în judeţul Ialomiţa, după ce autoturismul în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autobuz, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc pe DN 3B, la ieşirea din localitatea Borduşani către Cegani. Şoferul unui autoturism care, cel mai probabil, circula cu viteză a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autobuz în care se aflau cel puţin zece pasageri, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

În urma impactului, şoferul autoturismului şi un pasager aflat cu acesta în maşină, ambii în vârstă de 40 de ani, au murit.

Niciunul dintre pasagerii din autobuz, care face curse regulate în judeţul Ialomiţa, nu a fost rănit.

Tags: