Fiat Chrysler a retras oferta de fuziune cu Renault, din cauza condițiilor politice din Franța, potrivit declarațiilor reprezentanților.
Astfel, dispare posibilitatea creării celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen şi Toyota, transmit DPA şi Reuters.
„A devenit clar că, în actualele condiţii politice din Franţa, nu sunt şanse ca o astfel de combinaţie să aibă succes”, a anunţat joi dimineaţa Fiat Chysler.
Într-o delcrație pentru Reuters, surse apropiate Consiliul de Administraţie al Renault au declarat că Fiat a decis să retragă oferta după ce Franţa a încercat să întârzie decizia privind tranzacţia, pentru a încerca să obţină sprijinul Nissan, partenerul de alianţă al Renault.
„Consiliul de Administraţie nu a reuşit să ia o decizie din cauza solicitării exprimate de reprezentanţii statului francez privind amânarea votului pentru o şedinţă ulterioară”, se arată în comunicatul Renault.