Permisul auto categoria B din Uniunea Europene va permite, în viitor, conducerea unor vehicule electrice de până la 4.250 de kilograme, față de limita actuală de 3.500 de kilograme. Măsura vine ca parte a noilor reglementări europene menite să sprijine tranziția către mobilitatea electrică și să elimine barierele create de greutatea suplimentară a bateriilor.
Noua reglementare vizează în special vehiculele electrice comerciale ușoare, autoutilitarele și rulotele. Creșterea limitei de greutate este justificată de greutatea suplimentară a bateriilor vehiculelor electrice, care poate varia între 400 și 700 de kilograme, fără a afecta capacitatea de transport.
Actuala limită de 3.500 de kilograme a fost stabilită într-o perioadă în care vehiculele electrice nu reprezentau o alternativă reală pe piață. În prezent, masa suplimentară a bateriilor face ca multe modele electrice să depășească această limită, deși dimensiunile și utilizarea lor sunt similare cu cele ale vehiculelor clasice.
Astfel, fără această modificare, mulți șoferi ar fi fost obligați să obțină un permis suplimentar doar pentru a conduce varianta electrică a aceluiași vehicul.
Pentru a beneficia de această extindere a limitei de greutate, șoferii trebuie să dețină permis de conducere categoria B de cel puțin doi ani. Aceasta este condiția principală introdusă în noua legislație europeană, arată libertatea.ro.
În cazul rulotelor, autoritățile pot solicita și examene suplimentare sau cursuri de formare, însă numărul maxim de pasageri rămâne neschimbat: opt persoane plus șoferul.
Pentru șoferii români, noile reguli vor deveni aplicabile după transpunerea directivei în legislația națională. Până atunci, rămâne valabilă limita actuală de 3.500 kg pentru categoria B.
Adoptarea noii măsuri ar putea simplifica semnificativ accesul la vehicule electrice mai mari și ar putea accelera trecerea către transportul sustenabil.
Directiva a fost agreată în a doua jumătate a anului 2024 de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, iar statele membre au acum la dispoziție patru ani pentru a integra noile reguli în legislațiile naționale.
Schimbarea este așteptată să aibă un impact important în transporturi, mai ales pentru firmele de livrări, companiile care folosesc vehicule comerciale ușoare și pentru șoferii care vor să achiziționeze rulote mai mari.