Alexandru Nazare: Am discutat cu UiPath să creăm un centru de excelenţă în finanţe. E un avantaj competitiv enorm pe care îl avem (VIDEO)

Alexandru Nazare: Am discutat cu UiPath să creăm un centru de excelenţă în finanţe. E un avantaj competitiv enorm pe care îl avem (VIDEO)
Foto: Hepta - Zuma Press / Rafael Henrique

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat vineri, pentru B1 TV, că Ministerul poartă discuţii cu UiPath pentru crearea unui centru de excelenţă în finanţe.

UiPath este prima companie românească listată la Bursa de la New York. A atins această performanță pe 21 aprilie, în urma unui IPO care a evaluat compania la 29 de miliarde de dolari. În 2018, această companie, pornită dintr-un apartament din București, a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluată la peste un miliard de dolari. UiPath are acum sediul general în Statele Unite.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Săptămâna financiară”, moderată de jurnalistul Dan Bucura pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ministrul Finanțelor, discuții cu Daniel Dines (UiPath)

Nazare a vorbit în termeni laudativi despre discuția cu Daniel Dines, cofondator şi CEO al UiPath: „Mi s-a părut foarte deschis şi foarte dornic să ajute, şi în acelaşi timp şi noi să îl ajutăm, pentru că ei au un avanataj competitiv la nivel european”.

„Am avut recent o discuţie cu UiPath, discutăm să creăm un centru de excelenţă în finanţe cu UiPath, am avut o discuţie foarte bună cu Daniel Dines, inclusiv să reducem sarcina administrativă prin această identificare a modului în care roboţii pot să ajute, așa încât sarcinile administrative pentru diverse taskuri să fie reduse”, a declarat Alexandru Nazare, pentru B1 TV.

Ministru a precizat că produsele robotizate ale UiPath pot fi folosite pentru automatizarea operaţiilor din declarațiile fiscale care acum se fac manual: „Aici este un avantaj competitiv enorm pe care îl avem. Aici vorbim de procese robotizate. Practic asta e esenţa succesului pentru UiPath şi avem sprijinul lor, o să continuăm discuţiile pentru operaţionalizarea acestor procese împreună cu ei şi cu cei care se ocupă de la Centrul Naţional de Informaţii Fiscale”.