Cancelarul german Angela Merkel și premierul polonez Donald Tusk susțin că bugetul european ar trebui adoptat până la sfârșitul lunii iunie, sub președinția irlandeză a Uniunii Europene.
„Noi suntem de acord că în cadrul bugetar pe care l-am prezentat, Consiliul European ar trebui să fie baza pentru o discuţie pozitivă în Parlamentul European. Sperăm de asemenea şi dorim ca acest acord să fie încă adoptat sub preşedinţia irlandeză”, a declarat Angela Merkel.
Declarația a fost făcută în cadrul summit-ului de miercuri, de la Varșovia, la care președinții Franței, Cehiei, Slovaciei și Ungarie au discutat despre apărarea europeană pe care doresc să o îmbunătățească, dar și despre situația econimică din UE, transmite AFP.
„Ne bazăm pe faptul că o dezbatere constructivă în Parlamentul European va permite adoptarea acestui buget, probabil cu modificări, înainte de încheierea preşedinţiei irlandeze”, a declarat ulterior premierul Poloniei.
„Cadrul financiar pentru următorii 7 ani ar trebui să poată fi adoptat la dezbaterea cu Parlamentul European”, a precizat și preşedintele francez François Hollande.