Banca Comercială Română (BCR) și-a scos la vânzare celebrul sediu de la Universitate. Este vorba despre Palatul Societăţii de Asigurări „Generala“, clădirea fiind construită în 1906.
Potrivit unor surse din piață, citate de economica.net, susțin că clădirea, evaluată la aproximativ 20 de milioane de euro, ar putea fi transformată în hotel. Banca așteaptă un preț de vânzare de peste 20 de milioane de euro.
Mișcarea celor de la BCR vine în condițiile în care cele mai multe bănci au renunțat la sediile istorice și s-au relocat în clădiri moderne de birouri.
Potrivit consultantului imobiliar JLL, care intermediază tranzacția, clădirile din centru au devenit interesante pentru dezvoltatorii imobiliari care reconvertesc imobile vechi și le trasformă fie în hoteluri, fie în sedii de birouri.
De altfel, BCR a scos la vânzare mai multe proprietăți pe care le deține, precum parcul rezidențial Silver Mountain Resort, situat în Poiana Brasov, dar și trei hoteluri, dintre care două, evaluate la 7 și 8 milioane euro, sunt în Brașov și Poiana Brașov.