Demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan a fost însoțită de tot felul de prevestiri, din partea analiștilor, care anunțau apocalipsa economică. Căderea cursului valutar, din aceste zile, era descrisă drept un semn sigur că profețiile lor se vor îndeplini.
Dobânzile la care se împrumută statul scad, iar randamentele bursei de valori sunt pe trend pozitiv. Doar cursul de schimb euro/leu rămâne decuplat de la aceste evoluții pozitive.
Dobânzile la care se poate împrumuta statul au scăzut joi, 7 mai sub pragul de 7% pentru titlurile în lei pe 10 ani. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru, din luna aprilie, în contextul dat de demiterea guvernului Bolojan.
Evoluția este determinată, în principal, de situația externă. Există un optimism cu privire la o încheiere a războiului dintre SUA și Iran, fapt ce ar duce la reducerea prețurilor la energie. Potrivit Profit.ro, activele din sectorul financiar înregistrează, la nivelul global, o evoluție pozitivă. Aceasta este susținută de așteptările ca încheierea războiului să susțină perspectivele economiei.
Astfel, în jurul orei 11, costul de împrumut pentru titluri în lei pe 10 ani, rezultat din pozițiile investitorilor pe piața secundară, se situa la 6,9315%. Anterior, la ședința precedentă, aceleși tilturi au închis la circa 7,16%. Este pentru prima dată din 17 aprilie, când titlurile pe 10 ani în lei coboară sub 7%.
Demiterea guvernului Bolojan s-a făcut prin moțiune de cenzură și este un fapt împlinit. În aceste condiții, partidele politice trebuie să gândească soluții pentru încheierea rapidă a crizei politice. Potrivit sursei citate mai sus, costurile de împrumut ale României au fost influențate de contextul extern. O corecție pozitivă, o scădere substanțială și o stabilizare a dobânzilor poate fi adusă de rezolvarea rapidă a crizei politice interne.
Rezolvarea situației este cu atât mai necesară cu cât conflictul SUA-Iran și efectele sale negative asupra economiei globale și asupra piețelor financiare, lipsa de predictibilitate a politicilor administrației americane reprezintă o sursă suplimentară de risc.
Interesul investitorilor este dat de scăderea deficitului bugetar și confirmarea ratingului de credit recomandat investițiilor. La finalul acestui an, deficitul ar trebui să se reducă la 6,2% din PIB, după 7,9% din PIB anul trecut și 9,3% din PIB în 2024.
România înregistrează cele mai dezechilibre bugetare la nivelul Uniunii Europene, în ultimii ani. Datoria publică a urcat la 60% din PIB și există perspective că va atinge un nivel și mai ridicat, peste 70%, în următorii ani.
Cursul de schimb valutar euro/leu rămâne, însă, decuplat de la aceste evoluții pozitive. Un euro este cotat în jurul a 5,26 lei/euro, similar cu ziua precedentă. Pe de altă parte, există analiști care consideră că moneda națională a fost supraevaluată. Iar acest lucru ar putea explica presiunea sporită din prezent.
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu avertizează că vor mai exista variații pe cursul de schimb leu-euro, în perioada următoare. Presiunea pe curs va exista până în momentul în care se va ajunge la o stabilitate politică şi financiară.
„E o perioadă de instabilitate, ea se simte de pieţe, e o perioadă tulbure. Sunt multe răspunsuri pe care pieţele le aşteaptă din partea situaţiei politice şi financiare din România. În perioada următoare probabil vom asista la variaţii ale cursului, probabil în ambele direcţii, dar până când nu avem nişte răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică-financiară a României, tensiunile pot continua.
Este o situaţie prin care trecem, încercăm să o gestionăm la Banca Naţională cu toate resursele şi armele pe care le avem la dispoziţie, dar trebuie să înţelegem că răspunsurile sunt în altă parte, nu sunt la Banca Naţională, pentru liniştirea pieţelor”, a spus Dan Suciu în cdrul unui eveniment.