Ratingul datoriilor pe termen lung în valută al Primăriei București a fost confirmat de agenția Fitch la nivelul BBB-, cu perspectivă stabilă, informează Mediafax.
Ratingul pentru datoriile pe termen lung în monedă locală a fost menţinut la nivelul BBB, iar cel pentru datoriile pe termen scurt în valută la F3, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Calificativele Primăriei Bucureşti mai reflectă dependenţa relativ ridicată a veniturilor operaţionale de ciclul economic şi necesarul ridicat de investiţii.
Perspectiva stabilă arată aşteptările Fitch ca performanţele bugetare ale Primăriei Bucureşti să rămână solide, ca şi actalul nivel al datoriilor, în condiţiile în care nu există planuri de majorare a datoriilor în intervalul 2014-2016, perioadă în care agenţia anticipează că creşterea PIB-ului României va continua.