Google regretă ezitările în privița României: Am întârziat, piața era gata din 2007 sau 2008

Google regretă ezitările în privița României: Am întârziat, piața era gata din 2007 sau 2008
Foto: http://biznes.gazetaprawna.pl

Potențialul pieței online din România este fantastic însă politica companiilor care sunt prezente pe internet doar în proporție de 15-20% limitează contribuția pe care comerțul electronic o aduce la PIB. Cele mai importante cauze sunt penetrarea mică a internetului în mediul rural și lipsa informațiilor despre companiile românești, spune Mohammad Gawdat, vicepreședintele Google pentru piețele emergente.

Gawdat recunoaște că intrarea pe piața din România a companiei americane în noiembrie 2010 a fost o decizie tardivă, planurile Google fiind afectate de criza economică care a determinat toate companiile să își încetinească proiectele de dezvoltare.

În România trebuia intrat în 2007 – 2008

 ”România este cel mai mare regret al meu, pentru că am intrat târziu pe această piaţă. Din punctul de vedere al Google, România era o piaţă în care ar fi trebuit să deschidă un birou încă din anul 2007 sau 2008, dar planurile de expansiune au fost afectate de criza economică. Am intrat un pic târziu pe piaţa din România”, a declarat Mohammad Gawdat, într-un interviu acordat ZF.

Proiectul unei dezvoltări în România a debutat pentru Google încă din 2007 când a fost recrutat consultant pentru piața locală, Radu Tudorache, la plecarea căruia la Romtelecom poziția nu a mai fost ocupată.

În ianuarie 2010 americanii au înființat o firmă în România pentru ca la finalul anului să înceapă alcătuirea echipei odată cu cooptarea lui Dan Bulucea pentru poziția de șef al filialei .

Cei doi ani în care nu a intrat în România, potrivit lui Gawdat, ar fi putut fi folosiți de companie pentru a sprijini dezvoltarea industriei online locale.

Perspectivele pieței locale depin acum de măsura în care se poate recupera întârzierea dezvoltării rețelei de internet în mediul rural dar și de entuziasmul utilizatorilor față de noile tehnologii.

Piața are potențial dar sunteți în urmă

„Credem că există un potenţial semnificativ pe această piaţă. Din punct de vedere al calităţii serviciilor de internet cred că sunteţi foarte avansaţi în oraşe, dar în zonele rurale sunteţi în urmă. Când vine vorba de utilizarea serviciilor de internet de către companiile mici şi mijlocii sunteţi semnificativ în urmă astfel încât există oportunităţi semnificative de creştere.”, spune vicepreședintele Google.

Deși statisticile în privința vitezei pentru conexiunile de internet oferite de provideri România se clasează pe un onorant loc 5, aceste clasamente se bazează pe datele provenind din mediul urban. În mediul rural potrivit ultimelor date doar 10.000 de personae juridice fiind conectate la internet.

În rândul persoanelor fizice discrepanța dintre penetrarea în mediul urban și cea în mediul rural rămâne una foarte mare. Astfel la țară există doar 590.000 de conexiuni la internetul fix față de cele 2,25 de milioane de clienți de la oraș.

Google se va axa pentru primii doi – trei ani în România preponderant pe dezvoltarea mediului online, de relația cu partenerii strategici și pe consultanța oferită astfel încât viitoarele creșteri ale volumului de vânzări si gama de servicii și produse oferite să fie cea potrivită pentrun specificul pieței.

Una dintre prioritățile gigantului american este educarea pieței, pentru că într-o țară în care 80% dintre companii nu se fac cunoscute pe internet și jumătate din gospodării, preponderent cele din mediul rural, nu au acces la internet motorul de căutare Google nu va fi folosit și ca urmare compania nu va genera profit.

„O arie pe care ne concentrăm este ecosistemul internet în general. Gândiţi-vă astfel la acest lucru: dacă instalatorul din vecini nu îşi prezintă serviciile online, iar dumneavoastră mergeţi pe internet şi realizaţi o căutare pe Google, eu nu am cum să vă ofer imaginea completă care să vă permită să alegeţi care este cel mai bun furnizor pentru serviciul pe care îl căutaţi. Să avem online IMM-urile, firmele mici este un lucru foarte important pentru România ca ţară şi acest lucru va ajuta la completarea ecosistemul internet din România. Comerţul electronic este o parte mică din economie, respectiv 3%, cu mult mai puţin decât majoritatea celorlalte pieţe comparabile. Este o oportunitate de creştere şi pe acest segment. Şi utilizarea în general a internetului va creşte, aşa cum spuneam.”, explică Gawdat.

Google face eforutri în această periaodă ca un volum tot mai marede informații să fie disponibil online în România, profitul imediat fiind mai puțin important.

Proiecte, dezvoltare și venituri

„Perioada de 2-3 ani în care veniturile nu se află în topul priorităţilor este valabilă pentru România, în ţările din Africa, de exemplu, perioada este de zece ani. În Orientul Mijlociu nu ne-am uitat cinci ani la acest indicator. Noi credem că ţările trebuie să fie într-un anumit stadiu de pregătire înainte de a fi nevoie de venituri comerciale de pe piaţa de internet. Ceea ce vrem să facem în România – dacă vreţi să rezum obiectivele într-o frază, atunci aceasta ar fi că noi urmărim să organizăm informaţiile şi să le facem universal valabile. Cum să faci acest lucru? Sunt multiple arii. Un exemplu – ne uităm la disponibilitatea produselor şi serviciilor pe piaţă, la disponibilitatea în limba română a anumitor servicii, la cât de actualizate sunt hărţile, ce date sunt afişate pe aceste hărţi, dacă serviciile bazate pe locaţie sunt disponibile etc. Cu cât oferta Google este mai extinsă şi mai completă, cu atât mai bine este pentru ţara respectivă. Este o arie pe care ne concentrăm”, spune el.

În privința veniturilor actuale ale Google România și a cotei de piață vicepreședintele companiei se declară mulțumit fără însă a oferi date concrete.

„Suntem fericiţi cu cota de piaţă pe care o avem în România? Sigur că suntem. Dar am reuşit să atingem potenţialul maxim al acestei pieţe? Cred că abia am început să facem acest lucru. Avem acum nişte venituri bune în România? Da, dar acesta nu este obiectivul nostru cheie în primii doi trei ani. Dacă ne finalizăm misiunea aşa cum trebuie – de a organiza informaţiile online, atunci veniturile nu vor fi o problemă.”, declară el.

Cifrele Google în România

Veniturile realizate de Google în România potrivit specialiștilor sunt estimate la câteva milioane de euro anual, într-o piață a publicității online de 20-24 milioane de euro anul acesta.

Datele furnizate recent de Google arată că peste 20.000 de pagini de internet locale afișează reclame furnizate de companie, serviciu pentru care sunt plătite de Google.

Unele firme din România au bugete de ordinul milioanelor de dolari anual pentruanunțurile publicitare Google iar alte câteva mii sunt clienți mai mici ai companiei de peste ocean.

„În mod absolut piaţa online din România va creşte. Cred că există pe piaţă o sete de a face lucruri online, cred ca provocările din mediul economic din Europa vor face oamenii să se mute şi mai mult în online, în zona digitală pentru că este un mediu în care lucrurile se pot face mult mai efficient”, concluzionează Gawdat.