Grecia ar putea părăsi euro până în octombrie: Ieșirea nu va fi dezastrul preconizat de toată lumea

Grecia ar putea părăsi euro până în octombrie: Ieșirea nu va fi dezastrul preconizat de toată lumea

Grecia va rămâne fără bani până în luna iulie, iar până în octombrie s-ar putea adeveri scenariul cel mai sumbru, părăsirea zonei euro de către statul grec, conform unei analize făcute de Paul Krake, fondatorul companiei de consultaţă economică View from the Peak.

“Dacă supraviețuiesc până în octombrie, aș fi surprins. Realitatea este că, așa cum merg lucrurile acum Grecia ar putea rămâne fără bani până la sfârșitul lui iunie. Zona euro nu va lăsa aceata să se întâmple fără un guvern, dar tot auzi de la liderii europeni că vor ca Grecia să rămână în euro, dar vor și ca Grecia să își indeplinească angajamentele. Și când șapte din zece greci votează pentru partide anti-austeritate, ți-au spus că sunt pregătiți să își îndeplinească angajamentele. De ce ar da zona euro mai multi bani Greciei, dacă nu vor respecta măsurile de austeritate?”, a declarat acesta într-un interviu pentru televiziunea economică Bloomebrg.

Acesta a asigurat, însă, că ieșirea Greciei din uniunea monetară nu va fi dezastrul pe care îl crede toată lumea, deoarece zona euro va primi susținere din partea întregii lumi pentru a combate efectul de contagiune, și FMI, Banca Japoniei, Banca Chinei și alte instituții financiare sunt pregătite să susțină zona euro cât timp e nevoie.

 
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”