JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, va concedia 19.000 de angajați în următorii 2 ani

JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, va concedia 19.000 de angajați în următorii 2 ani

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din SUA, va concedia până la 19.000 de angajaţi în următorii doi ani, cei mai mulţi din diviziile de credite ipotecare şi community banking.

Unitatea bancară anticipează că va renunţa la aproximativ 4.000 de locuri de muncă în acest an, majoritatea prin neînlocuirea angajaţilor care demisionează sau se pensionează, scrie Bloomberg.

JPMorgan Chase anunţă că în 2014, divizia de credite ipotecare a băncii ar trebui să restructureze 13.000 – 15.000 de locuri de muncă, iar departamentul de community banking va trebui să renunţe la alte 3.000 – 4.000 de job-uri.

Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, încearcă să scadă cheltuielile după ce banca a înregistrat profituri record timp de trei ani consecutiv.

„Cheltuielile sunt o zonă importantă, se spune în prezentare. Banca mai precizează că remuneraţia angajaţilor diviziei de investment banking „ar trebui să rămână relativ consistentă”.

JPMorgan avea la sfârşitul anului 2012 aproape 260.000 de angajaţi la nivel mondial.