Noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, pare să fi identificat “marea problemă” a României.
El susține că principala problemă este birocrația, care îi sperie atât pe contribuabili, cât şi pe investitori, și afirmă că toate acţiunile Ministerului Finanţelor Publice vor avea drept scop, în mandatul său, reducerea presiunii birocratice asupra contribuabililor.
„Povara trebuie să scadă ca presiune birocratică asupra contribuabililor, fie persoane fizice, fie persoane juridice. Cred că aici e marea noastră problemă ca ţară. Din punct de vedere fiscal, dacă veţi compara cum stau alte state din jur, veţi vedea că România are un regim fiscal foarte atractiv. Problema principală o reprezintă birocraţia, care sperie contribuabilul şi mai ales investitorii. Cred că asta este principala noastră zonă de atac din acest an”, a declarat joi Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă ținută la Tulcea, potrivit Agerpres.
Oficialul a precizat că viitorul Cod economic va simplifica actele normative din zona fiscal-bugetară astfel încât acestea vor fi cât mai puţine, cât mai clare şi cât mai uşor de pus în practică.
Teodorovici a subliniat și faptul că la nivelul Fiscului trebuie puse în practică toate bunele practici din statele europene.
„Aici este adevărata provocare – în a simplifica foarte mult relaţia contribuabililor cu statul, iar în zona fiscal-bugetară, slavă Domnului, are din păcate foarte multe speţe. Nu mai vreau să văd oameni că stau în faţa ghişeului decât pentru chestiuni strict, strict, strict necesare. Şi în ceea ce priveşte cazierele fiscale pentru firme trebuie schimbată abordarea. Trăim în secolul 21, iar zona de IT este prioritară pentru noi, ca Finanţe. Ştiţi foarte bine că avem un program cu Banca Mondială. Trebuie să găsim o soluţie pentru că de la acest concept de IT pleacă toate posibilele schimbări din zona fiscal-bugetară. Sper să nu fie o chestiune de durată”, a mai declarat ministrul de Finanțe.