O companie chineză, China Guandong Group, ar putea asigura aproape 40% din investiţia pentru construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, a afirmat, marți, secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.
„Am discutat posibilitatea ca societatea chineză să investească aproape 40% din necesarul investiţional pentru unităţile nucleare 3 şi 4, în partea clasică a centralei, adică echipamente electrice, circuite, turbine, generator. A fost o discuţie deosebit de importantă, mult mai importantă decât mă aşteptam. Tonusul nostru faţă de cele două reactoare a crescut simţitor”, potrivit reprezentantului ministerului.
Proiectul este evaluat la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau estimate să înceapă în 2010.
Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian), acestea renunțând la investiție la sfârșitul anului 2010.
Secretarul de stat Rodin Traicu a precizat că deocamdată Ministerul Economiei a primit răspunsuri de la două dintre cele patru companii pentru a relua investiția.