Poşta Română a început distribuirea voucherelor sociale în cadrul programului ”Sprijin pentru România”

Poşta Română a început distribuirea voucherelor sociale în cadrul programului ''Sprijin pentru România''
Sursa; Pixabay

Poșta Română a început să distribuie primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”.

Noi detalii despre cardurile pe care vor fi virate voucherele sociale

Distribuirea va fi realizată de Poşta Română la domiciliile beneficiarilor, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenţilor autorizaţi, întreaga perioadă de valabilitate a convenţiei fiind de 18 luni de la semnarea documentului.

„Astăzi, Poşta Română îşi pune la dispoziţia oamenilor, aşa cum o face în fiecare zi, cel mai de preţ capital pe care îl are, poştaşii. Colegii mei au început, de la prima oră a dimineţii, să distribuie rapid loturile de carduri pentru voucherele valorice. Vreau să asigur populaţia că nu trebuie să existe nicio îndoială că nu vom reuşi să ducem această misiune la capăt cu succes, eficient, exact în timpul asumat în acest proiect. Spun asta, pentru că am mare încredere în angajaţii din operaţionalul companiei, care nu sunt la prima experienţă de acest gen. Să nu uităm că Poşta Română are capacitatea logistică necesară, fiind singura companie care are expertiza de a livra orice trimitere, chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al ţării”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Potrivit sursei citate, angajaţii operatorului naţional de servicii poştale distribuie populaţiei cu venituri reduse un prim lot de peste 35.000 de carduri electronice în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt şi Galaţi. Următorul lot, de aproape 300.000 de carduri, va fi livrat de angajaţii poştali săptămâna viitoare, la nivelul întregii ţări. Dintre acestea, aproximativ 55.000 de carduri vor ajunge la beneficiarii din Bucureşti.

„Această măsură vine în ajutorul a peste 2,5 milioane de români, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, cât de dificile sunt vremurile prin care trecem. Suntem obligaţi, la nivelul coaliţiei de guvernare, să îi asigurăm fiecărui cetăţean siguranţa alimentară, prin măsuri consolidate, aşa cum este pachetul ‘Sprijin pentru România’. Mă bucur să văd că astăzi au fost distribuite, cu sprijinul factorilor poştali, primele vouchere sociale, chiar mai devreme decât ne asumasem în calendarul iniţial, ca urmare a mobilizării companiilor emitente de carduri, cărora le mulţumesc şi pe această cale”, a afirmat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ce a declarat ministrul Marcel Boloș despre distribuirea voucherelor sociale

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat luni că distribuția voucherelor sociale va începe cu data de 13 iunie.

Chiar dacă inițial termenul de distribuţie a fost păstrat pentru data de  1 iunie, Marcel Boloş a declarat ca primul termen este data de  13 iunie.

Ca răspuns la întrebarea ce date deține în legătură cu distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au specificat că nu le-au primit încă pentru a le preda beneficiarilor, ministrul a răspuns că:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`