Președintele Băncii Centrale Europene: Banca este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a combate inflația

Președintele Băncii Centrale Europene: Banca este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a combate inflația
Foto: snipthepix.com

Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europeane (BCE), a declarat că instituția este pregătită să folosească toate instrumentele pe care le are pentreu a combate  inflația. Nu se exclude nici adoptarea unor noi măsuri stimulate la ședința din decembrie a conducerii. Draghi a spus că dobânda la depozite acordată băncilor de BCE  este deja negativă, acesta fiind un indiciu că rata ar putea fi redusă mai mult la şedinţa din decembrie a băncii, informează mediafax.

„Dacă vom conchide că riscurile pentru stabilitatea preţurilor pe termen mediu sunt de încetinire a inflaţiei, vom acţiona folosind toate instrumentele avute la dispoziţie în cadrul mandatului nostru”, afirmă Draghi.

Comentariile lui Draghi au fost susținute și de alți oficiali ai instituției și arată sprijinul de la nivelul conducerii pentru extinderea programului de suplimentare a lichidităţilor din piaţă şi de reducere a dobânzii acordate pentru depozitele băncilor la BCE.

BCE are o țintă de inflație de aproximativ 2% pe an, insă indicatorul a stagnat din luna octombrie. Banca anticipează că inflaţia medie va atinge 1,7% în 2017. BCE urmează să publice noi estimări privind inflaţia şi creşterea economică a zonei euro săptămâna viitoare.

Tags: