Rating "BBB-" pentru România! Agenția Fitch AVERTIZEAZĂ asupra riscurilor la adresa stabilității macroeconomice

Rating "BBB-" pentru România! Agenția Fitch AVERTIZEAZĂ asupra riscurilor la adresa stabilității macroeconomice
Foto:maltawinds.com

Agenția Fitch a confirmat rating-ul "BBB-" al României cu perspectivă stabilă, pe fondul nivelului redus al datoriei publice, stabilității sectorului bancar și dinamicii PIB/locuitor, informează HotNews.

"Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2 miliarde EUR în primele cinci luni ale anului (conform datelor BNR), în intensificare cu 14.9% an/an, pe fondul accelerării cererii interne.

Fitch atrage însă atenția cu privire la acumularea de riscuri la adresa stabilității macroeconomice, determinate de politicile fiscal-bugetare și de venituri prociclice: nivelul ridicat al deficitului bugetar, cu perspectiva depășirii țintelor Administrației; intensificarea deficitului de cont curent (la peste 3% din PIB în 2017- 2018), pe fondul supraîncălzirii economiei", se arată într-un raport al Băncii Transilvania, destinat investitorilor.

Tags: