Sistemul de Garanție-Returnare, RetuRO, prin care românii vor fi obligați să plătească 50 de bani pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, va fi implementat în magazine din noiembrie, este anunțul făcut de Tanczos Barna.
”Avem SGR în implementare, care va scoate foarte multe ambalaje din Economie, le va duce către o reciclare corectă și așa vor fi mai puține deșeuri. Sunt 50 de bani, dar dacă aduci zeci de sticle reprezintă ceva. La finalul lunii noiembrie va porni.
Se lucrează intens în Returo, Returo este compania care va prelua responsabilitatea organizării acestui sistem, în spatele Returo sunt cele mai mari companii producătoare și de retail și sunt convins că seriozitatea sunt foarte mari.”, a spus ministrul Mediului la Euronews.
Compania RetuRO are obligaţia de a porni sistemul de returnare a ambalajelor care vor fi reciclate pe data de 30 noiembrie, când vor apărea primele puncte unde cetăţenii le vor putea returna şi vor putea primi 50 de bani pentru acestea, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România.
În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.