Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei din 2016. Preşedintele şi premierul vor avea aceeaşi leafă

Rovana Plumb: Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei din 2016. Preşedintele şi premierul vor avea aceeaşi leafă
Foto: ziuaconstanta.ro

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat marți că o serie de modificări vor fi aduse legii salarizării. Printre acestea, Plumb a anunțat că premierul și președintele României vor avea același salariu, salariul minim va ajunge la 1.200 de lei.

Oficialul a mai spus că, după ce s-a reuşit majorarea salariile în educaţie şi sănătate, următorii care vor primi lefuri mai mari vor fi cei din sectorul bugetar

„Salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei şi va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016. Cel mai mare salariu va fi cel al preşedintelui României, egal cu al premierului, egal cu cel al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, egal cu cel al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului”, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb, conform DCnews.

„Ceea ce am reuşit noi să facem pentru anul acesta este să creştem salariile în educaţie şi sănătate. Acum ne uitam spre tot sectorul bugetar, administraţia locală, centrală, pentru că aici nu au mai fost făcute niciun fel de majorări, iar motivarea personalului nu există”, a precizat Rovana Plumb.



Urmăriți B1TV.ro și pe
`