Liderii coaliției de guvernare au ajuns în sfârșit la un numitor comun în privința noilor măsuri din domeniul energiei. PSD, PNL și UDMR au convenit să mențină plafoanele pentru electricitate și în anul 2023 și să reglementeze piața printr-o nouă ordonanță de urgență, a relatat Aneta Sângeorzan, joi dimineață, la Știrile B1 TV.
Pragurile pentru consumatorii casnici vor rămâne neschimbate, și anume 0,68 lei/kWh și 0,8 lei/kWh. Tot ce depășește 255 de kW va fi maxim 1,3 lei/kWh.
Pentru întrerpinderile mici și mijlocii, liberalii au insistat ca prețul să rămână la 1 leu/kWh.
Astfel, cei care vor consuma sub 100 de kWh vor achita în jur de 70 de lei pe lună, iar cei care consumă între 100 kWh și 255 kWh, aproximativ 200 lei pe lună.
Pentru un consum mai mare de 255 kWh și până la 300 de kWh, prețul facturii va ajunge la aproximativ 260 de lei.
Plafonul pentru IMM, industria alimentară, serviciile comunitare și pharma va fi un 1 leu/kWh. Pentru marii consumatori economici, tariful va fi de 1,3 lei/kWh.
Totodată, liderii coaliției au decis să reglementeze piața de energie în proporție de 80%, din 2023, susțin surse politice.
Guvernul urmează să emită o nouă ordonanță de urgență în acest sens, cu aplicare de la 1 ianuarie 2023.
Liderii PSD, PNL și UDMR au decis că prețul maxim cu care producătorii vor putea vinde energia este de 450 lei/MWh.
„Statul are datoria de a compensa eventualele pierderi ale companiilor. Statul nu are datoria de a compensa băieții deștepți din energie, venituri excepționale. Dacă un business a avut un profit de 3% în ultimii 10 ani, iar într-un an vii cu un profit de 300%, e un venit excepțional. Statul trebuie să vină cu o reglementare clară pe o perioadă limitată, pe urmă intri din nou, dar ai un mecansim și când se mai întâmplă, intri pe acest mecanism, să nu mai ai decizii luate pe bucăți”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, miercuri seară, pe B1 TV, la „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu.