Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a anunțat, miercuri, că oferta prin care statul vrea să vândă la bursă un pachet de 10% din acțiunile Nuclearelectrica va avea loc după data de 15 mai, relatează Mediafax.
”Este pentru prima dată în ultimii ani când ne respectăm angajamentele internaționale. În aprilie am promis că listăm Transgaz și am listat. În mai am promis că vom lista Nuclearelectrica și o vom lista”, a declarat Niță.
Ministrul a anunțat că statul a obținut 72 milioane de euro după ce a transferat la vânzare întregul pachet de 15% din acțiunile Transgaz prin ofertă secundară pe Bursă.
Guvernul și-a luat, în fața Fondului Monetar Internațional și a Comisiei Europene, angajamentul de a lista pe bursă pachete minoritare de acțiuni la Hidroelectrica (10%), Romgaz (10% până în octombrie), Transgaz (15%) și Nuclearelectrica (10%).