Țările cu cele mai mici salarii minime pe economie din UE, în 2022. România e pe primele locuri

Țările cu cele mai mici salarii minime pe economie din UE, în 2022. România e pe primele locuri
Foto: Pixabay

Unele țări  au salarii minime reglementate, iar altele nu (precum Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia). Totuși, când vine vorba de UE, România se află undeva spre coada clasamentului în privința salariului minim în 2022.

Bulgaria este țara cu cel mai mic salariu minim pe economie din UE în 2022

Bulgaria are cel mai mic salariu minim din Europa, conform datelor Eurostat, cu 363 euro/lună. Pe următoarea poziție, de la coadă, în privința salariului minim din Europa în 2022 se află Letonia cu 500 euro, urmată de Ungaria cu 503 euro.

Următoarea pe listă este România, cu 515 euro (datele pe iulie – de precizat că suma e la cursul de schimb de atunci). Reamintim că de la începutul acestui an, salariul minim a urcat la 2.550 lei, însemnând că după plata taxelor angajatul ia în mână 1.524 lei.

După noi urmează Croația și Polonia cu 622 euro, respectiv 641 euro.

În topul clasamentului celor mai mari salarii minime pe economie în 2022 se află, pe primul loc, așa cum ne-am obișnuit, Luxembourg cu 2.313 euro/lună. Este urmată de Belgia cu 1.842 euro, Irlanda cu 1.774 euro, Olanda cu 1.756 euro sau Germania cu 1.744 euro.