Economic
Viorica Dăncilă a anunțat investiții la TAROM. Premierul a spus că anul acesta vor fi cumpărate două aeronave noi.
„Dorim ca în an centenar și Tarom să prindă aripi, astfel încât compania să devină performantă așa cum era o dată și să fie considerată una dintre cele mai performante companii la nivel european și nu numai”, a spus Dăncilă, în ședința de Guvern.