Termen mult mai mare pentru desființarea de către autorități a construcțiilor ilegale de pe plaje. Atribuțiile de desființare, delegate local

Termen mult mai mare pentru desființarea de către autorități a construcțiilor ilegale de pe plaje. Atribuțiile de desființare, delegate local
Termen mult mai mare pentru desființarea de către autorități a construcțiilor ilegale de pe plaje. Atribuțiile de desființare, delegate local, sursă foto: captură YT

În cazul în care proprietarul unei construcții ilegale, realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, nu dă curs somației de desființare desființeze în termen de 48 de ore, desființarea se va face în termen de 30 de zile de către autoritățile locale, față de 24 de ore cât prevede legea acum.

Somația de desființare va putea fi înmânată nu doar proprietarului

Atribuțiile de desființare sunt delagate, astfel, de la nivel central la nivelul administrației locale, iar somația de desfiițare va putea fi înmânată nu doar proprietarului, ci și altei persoane aflate la locul construcției sau unui membru al familiei sau unei persoane majore de la domiciliul proprietarului, anunță Profit.

De ce este important: În prezent, în cazul în care proprietarul nu dă curs somației în termenul menționat, legislația în vigoare prevede că desființarea se face în termen de 24 de ore, prin Direcția generală lucrări publice – aflată la date respectivă în subordinea Ministerului Dezvoltării -, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor generate de această operațiune de la proprietarul construcției.

Acum, în urma nenumăratelor reorganizări ale Ministerului Dezvoltării, guvernanții au constatat că în prezent, niciun compartiment de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării, nu are printre atribuții punerea în aplicare a prevederilor menționate, iar în bugetul ministerulunu au fost alocate fonduri pentru contractarea lucrărilor de demolare prevăzute.

Ținând cont de competențele autorităților administrației publice locale în domeniul construcțiilor, de faptul că acestea dispun de compartimente de specialitate și au posibilitatea de a interveni rapid la nivel local pentru identificarea proprietarilor construcțiilor executate ilegal, Guvernul consideră că se impune degrevarea autorității publice centrale, care nu are structuri de specialitate în teritoriu, de sarcina de a acționa la nivel local pentru punerea în aplicare a prevederilor legale.

Prin urmare, ordonanța de urgență pregătită prevede în primul rând ca atribuția privind aplicarea procedurii de desființare a construcțiilor ilegale să revină autorităților administrației publice locale competente, locale și județene, care vor fi înștiințate în acest sens de către reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții.

Ordonanța menține termenul actual de desființare a construcției de către proprietar, respectiv în 48 de ore de la primirea somației, dar extinde categoriile de persoane cărora le poate fi înmânată această somație, precum și modalitățile de transmitere a acesteia.

Astfel, somația nu se va înmâna doar proprietarului construcției, ci și altei persoane aflate la locul situării construcției și care are legătură cu executarea lucrărilor de construcții, care este obligată să o transmită de îndată proprietarului construcției.

În cazul refuzului primirii somației, aceasta se va afișa ca și până acum la loc vizibil pe imobil, dar persoana însărcinată cu înmânarea acesteia va întocmi un proces-verbal în care va arăta aceste împrejurări.

Spre deosebire de prezent, comunicarea somației se va mai putea face de autoritățile și organele de control prin ”telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Mai mult, dacă proprietarul construcției nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul va înmâna citația ”unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu acesta ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
07:46 - Boris Johnson ar fi fost amenințat de Putin înainte de invazia în Ucraina: “Boris, nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura doar un minut”
07:30 - Matei Dima, celebrul vlogger BRomania, a recunoscut că a condus beat și drogat. Ce amendă penală trebuie să plătească
07:18 - Andrew Tate, de după gratii: „România e o țară comunistă”. Când s-a mutat în țara noastră a spus că vrea să trăiască într-o societate în care „corupția este accesibilă tuturor” (VIDEO)
00:08 - Președintele CNCD, despre scandările xenofobe de la meciul Sepsi – FCU Craiova: „Stadioanele nu sunt un loc în care să permitem astfel de comportamente de incitare la ură și discriminare” (VIDEO)
23:36 - Șercan, despre Ciucă, Bode și restul plagiatorilor: Ei încearcă să-și poleiască incompetența cu titluri academice obținute prin fraudă, apoi sunt dispuși să demoleze principii și instituții pentru a șterge orice responsabilitate (VIDEO)
22:42 - Ramona Bruynseels s-a înscris în AUR. Ea a candidat în 2019 la președinție din partea formațiunii lui Dan Voiculescu și a spus în campanie că România și Rusia sunt „împreună parte a NATO”
22:18 - DSU a lansat versiunea actualizată a aplicaţiei destinate protecției civile. Raed Arafat: Oamenii să o studieze nu în timpul dezastrului, ci înainte, să vadă cum pot beneficia de ea cât mai mult posibil (VIDEO)
21:33 - Raed Arafat: Lumea a fost avertizată privind codurile de ninsori. Călătoriile trebuiau limitate / E greu de intervenit când e viscol deoarece „tu scoți zăpada și vântul o adune înapoi” (VIDEO)
21:08 - Bărbat arestat după ce a şantajat o femeie cu publicarea de imagini compromiţătoare. Câți bani i-a dat victima
20:47 - Patronul clubului Sepsi: Suporterii Craiovei au scandat numai lozinci rasiste și xenofobe, inclusiv împotriva lui Adrian Mititelu. Au venit pentru scandal