Oficialii FMI vin cu vești bune despre perspectivele economice în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, scenariile privind economia mondială s-au îmbunătățit comparativ cu perspectivele inițiale, preconizzate în urmă cu trei luni de către economiști, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional, Gerry Rice. În acest context FMI este așteptat să își îmbunătățească estimările, potrivit Reuters.
Oficialul FMI a precizat că datele statistice din China şi din mai multe economii avansate sunt peste aşteptări. Acest lucru nu înseamnă că vom asista în perioada următoare la eliminarea efectelor negative cauzate de pandemia de coronavirus asupra economiei. Gerry Rice a subliniat că , la nivel global, orizontul rămâne unul dificil.
„Indicatorii economici recenţi sugerează că perspectivele ar putea fi mai puţin sumbre decât în momentul în care am publicat World Economic Outlook din 24 iunie, iar unele părţi ale economiei mondiale încep să depăşească momentul critic”, a declarat Gerry Rice într-o conferinţă de presă.
Acesta a subliniat că riscurile și incertitudinile vor afecta în continuare în special economiile emergente, aflate în curd de dezvoltare.
„Însă vreau să sublinieze că nu suntem încă în afara pericolului iar perspectivele rămân foarte dificile, în special pentru multe pieţe emergente şi ţări în curs de dezvoltare, altele decât China”, a spus purtătorul de cuvânt al FMI.
Fondul Monetar Internaţional a prognozat în luna iunie că Produsul Intern Brut global va înregistra o contracţie de 4,9% în acest an, revizuindu-şi în jos estimările din luna aprilie, când miza pe o contracţie de doar 3%.
Experții economici de la Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozau în luna iunieo criză financiarăextrem de gravă, din cauza epidemiei de Covid-19. Potrivit acestora, sunt peste 12.000 de miliarde pierderi cumulate pentru economia mondială în 2020 și 2021. Economiștii au precizat că acestă criză va fi mai dură decât se credea, estimându-se a fi cea mai gravă recesiune de la Marea Depresiune din anii ‘30.
Epidemia de coronavirus a stopat economia, iar acest lucru se va transforma într-o mare recesiune globală, potrivitFMI.
În urmă cu trei luni, Gita Gopinath, economist șef al Fondului, a anunțat o previziune de recesiune de 4,9% în acest an, cu mult peste cea prognozată în luna aprilie – 3%.
Multe țări europene au început deja să sufere o contracție vertiginoază, iar viitorul apropiat nu pare să fie mai luminos: -12,5% pentru Franța, -12,8% pentru Spania și Italia.